Serviciile FlightClaim

Mulți pasageri nu-și cunosc drepturile atunci când zboarǎ cu o companie aerianǎ.

Cu toate acestea, este important să știți că aveți dreptul la despăgubiri ȋn cazul ȋn care zborul ajunge la destinaṭie cu peste 3 ore ȋntârziere sau dacǎ este anulat – experiența și cunoștințele noastre vă pot ajuta să obțineți despăgubiri de până la 600 de euro de persoană. Se aplicǎ pentru orice zbor cu probleme din ultimii 3 ani.

Misiunea noastră este de a vă susține ca pasager în vederea revendicării despăgubirilor dumneavoastră. Experiența noastră nu numai că vă întărește poziția, dar vă oferă, de asemenea, un proces de revendicare rapid, ușor de utilizat și fǎrǎ bǎtǎi de cap. Companiile aeriene au un obicei ȋn a blama condițiile meteo sau problemele tehnice, citând aceste circumstanțe pentru a respinge revendicările – problemele tehnice, cu toate acestea, rareori pot fi dovedite a fi în afara responsabilității companiei aeriene și vom folosi înregistrări meteorologice profesioniste pentru a contesta declarațiile despre vreme. Puteți avea încredere în noi, experienṭa ne ajutǎ sǎ venim cu argumentele câștigătoare. Prin depunerea cererii dvs, investiți în viitor – fără astfel de cereri, companiile aeriene nu-și vor îmbunătăți serviciile.

Calculator de compensație

Răspunde la câteva întrebări și află ce despăgubire poți primi!
Is your airline based inside the EU?

Yes

No

You need to select an item to continue
My flight was affected by

Delay

Cancellation or diversion

Denied boarding

You need to select an item to continue
My flight was affected by

Delay

Cancellation or diversion

Denied boarding

You need to select an item to continue
Was the departure from the EU?

Yes

No

You need to select an item to continue
My flight was delayed for

Less than 3 hours

More than 3 hours

You need to select an item to continue
My flight was delayed for

Less than 3 hours

More than 3 hours

You need to select an item to continue
Have you missed a connecting flight because of this delay?

Yes

No

You need to select an item to continue
Was the departure or arrival outside the EU?

The length of my flight was

Less than 1500km

Between 1500km and 3000km

More than 3500km

You need to select an item to continue
The length of my flight was

Less than 1500km

More than 1500km

You need to select an item to continue
The length of my flight was

Less than 1500km

Between 1500km and 3000km

More than 3500km

You need to select an item to continue
The length of my flight was

Less than 1500km

More than 1500km

You need to select an item to continue
The length of my flight was

Less than 1500km

Between 1500km and 3000km

More than 3500km

You need to select an item to continue
The length of my flight was

Less than 1500km

Between 1500km and 3000km

More than 3500km

You need to select an item to continue

You could be entitled to a total compensation per person

and reimbursement for expenses

Summary

Description Information Quantity Price
Discount :
Total :

Alege serviciul care se pliază cel mai bine pe nevoile tale

ALL-IN

CEA DE-A DOUA PĂRERE*

Simplu & ușor de utilizat: Atent gândit pentru cea mai bună experiență!
Rata de succes ridicată: Lasă-ne să găsim argumentele câștigătoare!
Economisiți timp: acoperim întregul proces de procesare a reclamațiilor.
Reclamația dumneavoastră este în mâinile potrivite: oferim expertiză juridică și experiență.
Fără compensație - fără plată: plătiți numai când câștigați!
*Acest serviciu oferă consultanță, evaluând dacă respingerea vreunei cerereri de taxă de zbor, bagaje sau aeroport este justificată din punct de vedere legal.